4.7218 EUR | 4.2434 USD Contact | WEB

Programul „Casa Verde”: 20.000 de lei/gospodărie pentru instalarea panourilor fotovoltaice

10 sep 2019 | Ilinca Radu

Începând de marți, 10 septembrie, românii care au decis să-și instaleze acasă panouri fotovoltaice prin programul „Casa Verde” se pot înscrie la unul dintre instalatorii validați care au încheiat contract de participare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

 

42511-panouri-solare_2.jpg
Fiecare solicitant care vrea să devină producător de energie electrică trebuie să achite 10% din valoarea investiției și poate primi de la stat cel mult 20.000 de lei, reprezentând până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile. Astfel, suma finanțată de AFM va fi scăzută de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența va fi achitată de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

 

AFM a publicat lista () instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

 

Potrivit AFM, în cadrul programului „Casa Verde” sunt eligibile cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; materiale conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicație; contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ; cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice; TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

 

Totodată, cei interesați trebuie să aibă în vedere faptul că sunt considerate eligibile doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final și Autoritate, informează AFM.

 

Valoarea totală a finanțării acordate pentru „Casa Verde” este de aproximativ 656 de milioane de lei, iar scopul programului este reprezentat creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

 

Sumele alocate regiunilor în cadrul Programului „Casa Verde”:

1. Regiunea București-Ilfov - 80.000.000 de lei;

2. Regiunea Nord Est - județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui - 81.980.000 de lei;

3. Regiunea Sud Est - județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea - 68.300.000 de lei;

4. Regiunea Sud Muntenia - județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman - 72.880.000 de lei;

5. Regiunea Sud Vest - județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea - 53.240.000 de lei;

6. Regiunea Vest - județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș - 52.200.000 de lei;

7. Regiunea Nord Vest - județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș - 65.540.000 de lei;

8. Regiunea Centru - județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu - 62.880.000 de lei.

 

 

Ştirile zilei

 Un sejur la un hotel din spațiu va dura între șase luni și un an
 Primele apartamente 100% ecofriendly din România sunt aproape gata
 RADET se pregătește pentru sezonul rece
 Cu imobiliarele la psiholog