4.7218 EUR | 4.2434 USD Contact | WEB

Programul „Casa eficientă energetic”: 15.000 de euro pentru creșterea eficienței energetice a unei case

13 mai 2020 | Ilinca Radu

Românii care dețin case vor putea beneficia de o primă energetică de cel mult 70.000 de lei (15.000 de euro), pentru a investi în eficientizarea energetică a locuinței respective, prin Programul Casa Eficientă Energetic.

43047-case_eficiente.jpg
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat, marți, 12 mai, în dezbatere publică proiectul de Ordin de Ministru pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, pentru persoane fizice.

"Cei care aplică la programul Casa Eficientă Energetic pot opta pentru sisteme de termoizolație, centrale în condensatie, eficiente energetic, ferestre izolante, panouri solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi și alte echipamente care îmbunătățesc eficiența energetică a casei. Țintim reducerea pierderilor de energie din casele oamenilor de la 40% până la peste 60%, în funcție de nivelul finanțării. Aceasta ar înseamna o scădere automată a facturilor locuințelor în care vor avea loc aceste investiții. Gândiți-vă că o casă care nu e bine izolată poate avea pierderi de până la 30% doar prin pereții exteriori. La acestea se adaugă și pierderi de până la 25% prin geamuri și până la 25% prin acoperiș”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe, citat de News.ro.

Potrivit proiectului de act normativ, scopul programului constă în creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin diminuarea consumului de energie și utilizarea surselor regenerabile în locuințe unifamiliale existente, situate într-un imobil-construcție având regim de înălțime maximum P+2E.

Conform documentelor publicate pe site-ul Ministerului Mediului, nu se acordă finanțare imobilelor aflate în construcție, iar echipamentele achiziționate în cadrul proiectului trebuie să fie noi.

De asemenea, finanțarea nerambursabilă este acordată pentru creșterea cu cel puțin a unei clase energetice față de nivelul prezentat în cererea de finanțare.

CHELTUIELI ELIGIBILE

În cadrul programului Casa Eficientă Energetic sunt eligibile următoarele cheltuieli:
a) cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii
privind:
· înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă;
· izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare);
· izolarea termică a planșeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;
b) cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și
de preparare și utilizare a apei calde de consum:
· cazane cu condensare; pompe de căldură, cu excepția aparatelor de tip aer-aer (aparate de aer condiționat);
· panouri solare termice;
· izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare;
· dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și preparea apei calde de consum;
· înlocuirea, reablitarea componentelor instalației interioare (corpuri de încălzire,
conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură și alte elemente similare din
componența instalației de încălzire și preparare a apei calde de consum);
c) cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu
recuperare a căldurii (eficiența minimă de recuperare a căldurii 75%);
d) cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent
clădirii; acestea pot consta în:
· înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu
corpuri/surse cu tehnologie LED;
· utilizarea senzorilor de mișcare/prezență, acolo unde aceștia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) și dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat;
· programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire;
e) cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar
sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;
f) cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor menționate
la lit. a)-e):
· creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante;
· asigurarea continuității stratului etanș la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii;
· repararea acoperișului tip terasă/șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă;
· demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii,
precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție;
· refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție;
· repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura
clădirii;
g) manopera și profitul, inclusiv TVA aferentă:
h) cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție, elaborarea certificatului de performanță energetică și elaborarea raportului de implementare după intervenție; Autoritatea decontează pentru toate aceste cheltuieli până la 1.500 lei.

Cheltuielile indirecte și TVA aferentă acestora, cheltuielile pentru activitățile realizate în regie proprie, precum și toate cheltuielile care nu se regăsesc mai sus nu sunt eligibile.

Sunt considerate cheltuieli eligibile doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare, cu excepția cheltuielilor cu obținerea certificatului de performanță energetică și cu auditul energetic, efectuate înainte de intervenție.

CINE POATE BENEFICIA DE FINANȚARE

Pentru a primi finanțare prin acest program, persoanele fizice interesate trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:

a) este persoană fizică cu domiciliul în România;
b) este proprietar/coproprietar al imobilului - construcție pentru care solicită finanțare,
astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de producere a energiei regenerabile se amplasează pe una dintre anexele care deservesc imobilul
construcție, solicitantul este proprietar/coproprietar al acesteia, astfel cum rezultă din
extrasul de carte funciară; în situația în care sistemul se amplasează pe teren, solicitantul trebuie să fie proprietar/coproprietar/să dețină un drept de folosință asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;
c) are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, astfel cum
rezultă din cererea de finanțare, în situația în care imobilul pe care se implementează
proiectul este deținut în coproprietate;
d) imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
e) solicitantul și coproprietarii pot depune o singură cerere de finanțare în cadrul
programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulți coproprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanțare, cererea de finanțare va fi depusă doar de către unul dintre aceștia;
f) nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local, conform legislației
naționale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanțare;
g) își dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și
informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții
sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor
prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici;
h) nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre
judecătorească definitivă.
(2) Nu este eligibil solicitantul care deține în proprietate un imobil format din teren cu
una sau mai multe construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.

Bugetul programului Casa Eficientă Energetic este de 100 de milioane de euro și poate acoperi necesarul pentru 9.000 de case din România.

Finanțarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament și bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.

Ştirile zilei

 Cum va arăta piața imobiliară după criza generată de COVID-19
 Primăriile nu mai plătesc taxe pentru înregistrarea imobilelor
 O nouă amânare pentru metroul din Drumul Taberei
 Licitație pentru realizarea cadastrului în 246 de comune