4.7345 EUR | 4.2201 USD Contact | WEB

Prima clădire publică „verde” din România

25 mar 2019 | Ilinca Radu

Sediul Consiliului Județean Cluj are toate șansele să devină prima clădire publică „verde” din România, cu un consum de energie extrem de redus.

42373-consiliul_judetean_cluj.jpg
Consiliul Județean Cluj a lansat concursul de soluții pentru proiectul "Noul Consiliu Județean Cluj - Extinderea și modernizarea clădirii sediului Consiliului Județean Cluj". Astfel, atât clădirea existentă, cât și extinderea sa vor fi certificate conform standardelor BREEAM (Building Research Establishment's Environmental Assessment Method) privind clădirile verzi. Potrivit unui comunicat de presă emis de Consiliul Județean Cluj, obiectivul principal al concursului este noul corp de clădire care va fi construit și conectarea acestuia la sediul actual și la spațiul public.

Proiectul își propune reunirea în același sediu a tuturor direcțiilor din cadrul Consiliului Județean Cluj, în vederea eficientizării activității acestora. Pentru certificarea ca și clădire verde, imobilul va beneficia de sisteme inteligente de gestionare a utilităților. Totodată, va fi amenajat un spațiu accesibil pentru persoane cu dizabilități locomotorii, de vedere sau auz.

"Ceea ce ne propunem prin intermediul acestui proiect este să asigurăm un plus de eficiență activității administrative, în special în relația cu cetățenii. De altfel, o atenție aparte va fi acordată exact acestui aspect, spațiilor destinate relațiilor directe cu publicul. Am gândit această investiție în ton cu ultimele tendințe în domeniu, motiv pentru care am decis transformarea sediului Consiliului Județean într-o clădire verde, cu un consum de energie infim, redus aproape la zero", a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.  

Premiul I al concursului organizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România (OAR) constă în atribuirea contractului de proiectare cu o valoare estimată de 970.000 de lei (fără TVA). Câștigătorul va contracta serviciile de proiectare pentru construirea noului corp de clădire, conectarea cu cel existent, intervențiile pe sediul actual al Consiliului Județean, amenajările exterioare și sistematizarea verticală pentru întreaga parcelă.

Astfel, sediul Consiliului Județean Cluj va respecta standardul de clădire cu consum de energie aproape zero. Practic, aceasta va înregistra un consum maxim de energie primară din surse convenționale (combustibili fosili) de 69 kWh/mp/an și un nivel maxim al emisiilor de CO2 de 19 kg/mp/an. În același scop, vor fi implementate soluții pasive, precum sisteme de umbrire pentru evitarea supraîncălzirii, ventilare naturală pentru  reducerea consumului energetic necesar răcirii și iluminat natural pentru reducerea consumului de energie din iluminatul artificial etc.

Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 13 mai 2019, iar câștigătorul concursului de soluții va fi anunțat în data de 20 mai 2019.

 

Ştirile zilei

 Imobiliare spuse pe șleau
 Vești bune pentru locuitorii din Chitila și Bucureștii Noi: Podul Constanța, reparat doar pe timpul nopții
 Statul plătește 25.000 de lei/gospodărie pentru instalarea panourilor fotovoltaice
 Birouri all inclusive pentru antreprenorii care nu au sediu