4.7218 EUR | 4.2434 USD Contact | WEB

Intermedierea nu aduce beneficii pentru consumatori

29 mai 2019 | Ilinca Radu

Într-un articol amplu, publicat recent (link), Bill Gassett, unul dintre agenții de top ai RE/MAX din New England explică de ce nici vânzătorii și nici cumpărătorii nu au de câștigat dacă aleg să lucreze cu un agent care practică intermedierea. Este interesantă și denumirea din SUA a agențiilor care lucrează în regim de intermediere – agenții duale. 

42441-dual_agency.jpg
Să aduci la cunoștința clienților faptul că reprezinți o agenție duală și să-i pui să semneze un document în acest sens nu este suficient. Trebuie să le explici ce înseamnă asta și cum îi afectează, explică Bill Gassett.

Dealtfel, acest subiect a stârnit discuții ample în lumea imobiliară. Există agenți care sunt total împotriva acestui sistem de lucru, în timp ce alții spun că nu au nimic împotrivă. „Dar, din experiența mea de 32 de ani în domeniul imobiliar, pot spune că mulți agenți imobiliari nu au habar cum funcționează o agenție duală”, spune Bill Gassett. „Iar când spun agenție duală mă refer la un agent care îi reprezintă, în același timp, și pe cumpărător și pe vânzător într-o tranzacție”, explică Gassett.

Cei mai mulți agenți imobiliari înțeleg elementele de bază ale legislației din domeniu. Dacă ești agentul vânzătorului îl reprezinți pe vânzător, iar dacă ești agentul cumpărătorului îl reprezinți pe cumpărător. Atunci când intervine agenția duală mulți agenți au tendința de a ignora legile din statul (din SUA) în care își desfășoară activitatea sau de a se preface că nu știu ce înseamnă cu adevărat.

Agenția duală nu aduce beneficii nici cumpărătorilor, nici vânzătorilor.

În primul rând, trebuie să știi ce înseamnă să reprezinți un client. Când devii reprezentant al unui client trebuie ca tot ceea ce faci să fie în interesul său, chiar dacă acest lucru contravine intereselor tale. Ești omul său de încredere, confidentul său. Iar asta implică consilierea în privința prețului, negocierea în interesul clientului, oferirea de sprijin și sfaturi în luarea anumitor decizii. Acestea sunt atribuții obișnuite ale unui agent imobiliar.

Și atunci apare următoarea întrebare: cum sfătuiești un vânzător să stabilească un preț în condițiile în care trebuie să îl ajuți și pe cumpărător să obțină cel mai bun preț posibil? Așadar, în cazul agențiilor duale interesul agentului se bate cap în cap cu cele ale clienților săi. Așadar, agenții care adoptă acest sistem de lucru fie nu înțeleg gravitatea acestui conflict, fie nu le pasă.

Ce fel de agent ești?

Deși National Association of REALTORS nu are o poziție oficială în privința agențiilor duale, asociația îi sfătuiește pe membrii săi să dea dovadă de profesionalism și transparență în relația cu clienții în tranzacțiile de acest fel.

Astfel, agenții ar trebui să își educe clienții, să le expună consumatorilor care apelează la serviciile de intermediere argumente pro și contra. Într-adevăr, statele care au legi care reglementează funcționarea agențiilor duale cer agenților să explice clienților exact cum funcționează acest sistem. Și aici este problema: agentul care dă explicațiile are tot interesul ca acel client să accepte să lucreze în acest fel. Însă agenții de intermediere nu explică dezavantajele, faptul că există posibilitatea de a nu proteja interesul clientului în timp ce reprezintă și cealaltă parte din tranzacție.

Din păcate, mulți cumpărători și vânzători sunt atrași în tranzacții realizate în regim de intermediere, fără a avea idee ce înseamnă asta. Dealtfel, mulți dintre agenții care ar trebuie să le explice nu știu prea bine ce pot și ce nu pot face. Iar a pune un client să semneze un formular care atestă că a luat cunoștință de modul de funcționare al agențiilor duale nu înseamnă că ți-ai făcut datoria. 

„Cei mai buni agenți niciodată nu iau decizii gândindu-se la bani. Ei pun pe primul loc interesul clientului lor. Practicarea intermedierii este o dovadă a lăcomiei”, spune Bill Gassett.

Ştirile zilei

 Încep lucrările de refacere a fațadelor pentru 17 imobile din centrul Capitalei
 Guvernul a decis: „Esplanada” de pe Bdul Unirii devine „Cartierul pentru Justiție”
 Încă un obstacol pentru metroul din Drumul Taberei
 Pe cine ajută colaborarea între agenți?