4.6975 EUR | 4.1192 USD Contact | WEB

Instanța a deblocat lucrările la metroul din Drumul Taberei

2 apr 2019 | Ilinca Radu

Mult așteptata decizie a Tribunalului București, cu privire la contractul de automatizare și siguranță a circulației din cadrul Magistralei 5 de metrou din Drumul Taberei, a venit.

42378-metrou_drumul_taberei.jpg
Instanța a respins, în sfârșit, ultima contestație, ceea ce înseamnă că Metrorex poate semna contractul pentru sistemul de automatizare. Aceasta este ultima fază a proiectului și se va derula în paralel cu lucrările la structuri și finisaje pentru cele zece stații.

Potrivit Radio România Actualități, peste o săptămână Metrorex va semna contractul cu Alstom. Ba mai mult: directorul Metrorex susține că magistrala 5 va fi pusă în funcțiune în acest an, întrucât termenul de finalizare al sistemului de automatizare este de 9 luni de la semnarea contractului, însă termenul ar putea fi micșorat la doar șase luni dacă muncitorii vor lucra în trei schimburi.

„Conform Legii achizițiilor publice, la 10 zile după primirea motivării putem semna contractul, asta înseamnă că pe data de 9 aprilie contractul de automatizare va fi semnat între METROREX și firma desemnată câștigătoare. În mod practic înseamnă că anul acesta vom finaliza Magistrala 5 și va fi dată în exploatare”, a declarat pentru Radio România Actualități directorul Metrorex, Dumitru Șodolescu.

Lucrările la magistrala de metrou Eroilor - Drumul Taberei au început în anul 2012 și aveau termen inițial de finalizare 2015. Valoarea totală a proiectului este 3,4 miliarde de lei. Astfel, Bucureștiul va ajunge la 78 de kilometri de rețea și la 63 de stații de metrou.

Potrivit HotNews.ro, pe Magistrala 5 vor circula, pentru început, zece trenuri Bombardier, din flota actuală. În plus, pe 25 martie Metrorex a lansat licitația pentru 13 trenuri noi care să ruleze pe Magistrala 5 din Drumul Taberei. Acestea vor costa circa 110 milioane euro.

Ştirile zilei

 Etica imobiliară în viziunea ABI
 Număr record de locuințe construite în București în anul 2018
 Un important proiect de agrement din Capitală a fost finalizat
 Parcare subterană în Piața Dorbanți