4.655 EUR | 3.9774 USD Contact | WEB

Cum să trăiești ca un străin, în București: ponturi imobiliare

7 mar 2016

Atunci când vine orba despre confortul locuinței, străinii au o viziune mult mai detaliată decât românii. Ei știu exact ce le trebuie, ce le place, nu acceptă compromisuri pentru un preț mai bun și nu se feresc de specialiștii în amenajare. În mod evident, banii nu sunt o problemă. Deci pentru a trai ca un străin în București, este nevoie de bani și o puternică schimbare de mentalitate.

39650-design_modern.jpg
Străinii de pe piața imobiliară din România tind să fie interesați de a-și ușura munca. Ei folosesc fără regrete agenții imobiliari, arhitecții, designerii de locuințe, grădinarii sau orice intermediar care ar putea să rezolve mai bine decât ei o anumită problemă. La polul opus, românii sunt foarte posesivi cu locuința lor. Ei sunt de părere că nimeni nu le poate rezolva problemele mai bine decât o fac ei înșiși, motiv pentru care se îngroapă într-o multitudine de sarcini, transformând întreaga experiență de achiziție a locuinței într-un calvar personal. 

Românii nu deleagă atribuții. Dar nu pentru că nu ar vrea. Oricine vrea să fie mai ușor, dar românii nu vor să plătească pentru asta. Pentru români, timpul nu se traduce în bani. Ei nu pot percepe încă drept un avantaj faptul că dacă lași agentul imobiliar să își facă treaba, o va face mai repede și mai bine decât tine. Dacă lași designerul să amenajeze, el va rezolva probleme pe care tu nici măcar nu le poți anticipa. Dacă lași specialiștii să își facă treaba, ieși mai ieftin decât crezi și mult mai fericit.  Un intermediar nu mai este demult un lux. Din contră, e chiar accesibil”, explică pentru IMOPEDIA.ro Irina Tomescu, designer.

Străinii preferă să stea cu chirie

De asemenea, străinilor le place să stea în chirie. Asta nu înseamnă că se mulțumesc cu mai puțin, dat fiind regimul temporar al locuinței lor. Atunci când caută să închirieze o locuință, ei analizează toate aspectele cu același ochi critic cu care ar face-o dacă și-ar cumpăra o locuință.

Străinii de obicei închiriază apartamente deja mobilate, iar proprietarii știu foarte bine acest lucru. Proprietarii care au drept țintă chiriașii străini caută să mobileze apartamentele la cele mai înalte standarde: de la mobilier de designer, la funcționalitate ridicată. Dar detaliile sunt cele fac cu adevărat diferența: materialele de calitate, montarea de pietre prețioase în puncte expuse vederii, precum draperiile sau corpurile de iluminat, iluminarea impecabilă, coloritul mobilei, totul arată rafinament și impune relaxare”, continuă designerul. 

Străinii știu să negocieze ferm prețul locuinței

Acești proprietari știucă, dacă nu sunt atenți la aceste detalii, atunci ori pierd clienții, ori încasează mai puțin decât vecinii lor. Clienții străini știu să negocieze sau folosesc specialiști cu experiență în acest domeniu.

Novicii sau cei care vor să facă economii la amenajare, trebuie să știe că se vor confrunta cu două tipuri de situații: străinii care vor refuza din start chiar și vizionarea locuinței și străinii care vor tolera aceste minusuri, dar le vor oferi un preț sub media zonei. De cealaltă parte, nici proprietarii care fac exces de zel nu sunt apreciați. Locuința trebuie să aibă un aspect impersonal, pentru ca un client să se poată imagina locuind acolo”, explică Mihai Popescu, consilier imobiliar.

Un alt lucru important pentru străini este zona. Nordul Capitalei este renumit pentru atracția pe care o imprimă străinilor. În Herăstrăi, Șoseaua Nordului, Kiseleff, Primăverii sau Dorobanți sunt atât de populate de străini încât pot trece drept cartiere ale expaților. Aceste zone răspund tuturor nevoilor, de la siguranță și calitate, până la școli de elită sau centre de distracție cunoscute.

CITEȘTE ȘI:

Ştirile zilei

 Aproape 100 de blocuri cu bulină roșie vor fi reabilitate pe banii statului
 Parcul Moghioroș, reamenajat o dată la patru ani. Lucrările au costat 75 de milioane de lei în 2014 și 12 milioane de lei în 2018
 Încercare de fluidizare a traficului din București: încă două linii de tramvai rapid și cinci bulevarde cu semafoare inteligente
 Ce înseamnă avertizările recente ale guvernatorului BNR?