4.7218 EUR | 4.2434 USD Contact | WEB

Cadastru cu bani europeni pentru zonele rurale

2 mar 2020 | Ilinca Radu

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, săptămâna trecută, două întâlniri de lucru, la care au participat prefecți, subprefecți, primari și directori ai oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) din 14 județe. Cele două ședințe au avut loc la Cluj, pe 25 februarie, respectiv la Timișoara, pe 28 februarie. Principalul subiect discutat a fost realizarea cadastrului din fonduri europene.

42976-cadastru_euro.jpg
Specialiștii din cadrul ANCPI și OCPI i-au informat pe reprezentanții autorităților locale cu privire la etapele realizării cadastrului din fonduri europene, precum și la beneficiile acestui proces. Pe de altă parte, primarii au expus problemele pe care le întâmpină frecvent.

Lipsa actelor de proprietate autentificate de către notari și neimplicarea cetățenilor, în condițiile în care foarte mulți sunt plecați în străinătate, sunt principalele obstacole care stau în calea realizării cadastrului general. Astfel, în zona rurală, în foarte multe cazuri, singurele dovezi ale vânzării unor imobile sunt contractele de mână, care, de multe ori, datează de zeci de ani.

„Pentru accesarea fondurilor europene destinate realizării cadastrului în toate cele 660 de comune incluse în Proiectul major este necesară o mai bună colaborare între toți factorii implicați. Primarii știu cel mai bine cum stau lucrurile la ei în comună. De aceea, vă rugăm să pregătiți documentele pe care le dețineți și care ne pot ajuta la identificarea proprietarilor și înregistrarea imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară. În cadrul acestui proces, cea mai complicată este partea juridică, de corelare a documentelor existente cu amplasarea pe teren a imobilelor, a precizat Laurențiu Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI.

În plus, există destule situații în care nimeni nu știe cui aparțin anumite imobile. Însă există și soluții.

„În situația în care nu pot fi identificați deținătorii de drept, imobilul va fi înscris, provizoriu, în proprietatea UAT-ului, pentru a fi adus în circuitul civil, iar, ulterior, cetățenii pot solicita modificarea înscrierilor respective în baza actelor de proprietate. Dacă există diferențe între suprafața din acte și cea măsurată, în cartea funciară va fi înscrisă suprafața reală, din teren. De asemenea, realizarea cadastrului rezolvă problema succesiunilor, întrucât moștenirile succesive fac obiectul înregistrării sistematice și nu implică niciun cost pentru cetățeni. După cum vedeți, există soluții pentru problemele pe care le întâmpinați în cadrul procesului de înregistrare sistematică a proprietăților. Vă rugăm să ne sprijiniți și să informați atât cetățenii, cât și firmele de specialitate cu privire la acest proiect. Este extrem de important ca toți cei implicați să comunice și să coopereze, pentru ca România să poată accesa fondurile europene destinate realizării cadastrului în toate cele 660 de comune incluse în Proiectul major”, a explicat Blaga.

De asemenea, primarii sunt responsabili pentru informarea cetățenilor cu privire la înregistrarea sistematică a proprietăților, mobilizarea instituțiilor publice care dețin imobile în cadrul unităților administrativ-teritoriale (UAT) și organizarea afișării publice a rezultatelor din comunele care beneficiază de realizarea cadastrului cu fonduri europene nerambursabile.

           

Licitație pentru lucrări de cadastru pentru aproape 250 de comune, în aprilie

 

ANCPI va iniția, în luna martie, o consultare de piață în scopul stabilirii unui preț corect, apropiat de cel al pieței, pentru realizarea cadastrului, astfel încât persoanele fizice și juridice autorizate să execute astfel de lucrări să participe la licitațiile din perioada următoare, care vizează înregistrarea sistematică a imobilelor cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR). Totodată, ANCPI a făcut demersurile necesare pentru  simplificarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.

În luna aprilie, ANCPI va iniția două proceduri de atribuire pentru înregistrarea sistematică a imobilelor din 246 de unități administrativ-teritoriale (UAT).

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020, care are drept scop realizarea cadastrului general în 660 de comune, până în anul 2023.

Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 - cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți afla accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.


Ştirile zilei

 Programul „Casa eficientă energetic”: 15.000 de euro pentru creșterea eficienței energetice a unei case
 ANCPI: Planul de Amplasament și Delimitare (PAD) va fi generat automat, din aplicația eTerra
 Aproape 70 de milioane de lei pentru construirea locuințelor sociale și de necesitate
 Elon Musk a hotărât: nu va mai deţine case