4.7218 EUR | 4.2434 USD Contact | WEB

Metroul din Drumul Taberei, amânat încă șase luni

Locuitorii din cartierul bucureștean Drumul Taberei nu vor putea ajunge acasă cu metroul nici în 2019. Mult așteptatul tronson Eroilor – Râul Doamnei al Magistralei 5 de metrou ar putea fi deschis circulației abia la jumătatea anului viitor, estimează noua conducere a Metrorex. Cu toate că, până luna trecută, atât fostul director general al Metrorex, cât și fostul ministru al Transporturilor susțineau că metroul din Drumul Taberei va fi funcțional în luna decembrie 2019, succesorii acestora susțin că lucrările vor mai dura circa șase luni. „O estimare este anul viitor. La sfârșitul semestrului unu, începutul semestrului doi...

A fost stabilit traseul centurii metropolitane Cluj

Instanța a decis: RADET intră în faliment

Cinematograful Scala și Garajul Ciclop sunt de vânzare

Rețele de agenți și agenții imobiliare

Două turnuri cu înălțimea de 75 de metri vor fi construite în București

Comuna sibiană Jucu și Ocnele Mari din Vâlcea ar putea deveni stațiuni turistice

Vezi toate ştirile